În acest articol, dna Anca Bîlbă ne va destăinui ce anume a determinat-o să devină hipoterapeut, modalitatea prin care a ajuns să fie acreditată de către Asociația Americană de Hipoterapie - AHA, dar și cât de importantă este această acreditare în meseria pe care o practică.
Dragostea pentru copii, pentru cai și pentru meseria de psihoterapeut, acestea sunt motivele care m-au făcut să aleg această activitate. În momentul în care a trebuit sa-mi aleg o meserie, am simțit și am știut că vreau să devin psiholog. Chiar dacă am reușit acest lucru mai târziu, atunci când a fost posibil, am început să caut varianta care mi se potrivește cel mai bine. Am ales formările care am simțit că mă reprezintă ( psihoterapia integrativă, psihologia clinică și educațională). M-am pregătit în acest sens și după ani de muncă, am reușit să acumulez informațiile pe care le-am considerat necesare pentru a-mi putea face meseria cu profesionalism.
Am început sa lucrez cu adulți și cu copii și în timp, am fost solicitată să lucrez și cu copii cu întârzieri în dezvoltare. Astfel, am început pregătirea pentru terapiile specifice acestor copii și implicit m-am interesat care terapii sunt mai eficiente și căror tipuri de diagnostice se adresează acestea.
În paralel, atracția mea pentru cai, atracție pe care am avut-o dintotdeauna, m-a făcut să-mi doresc să știu mai multe despre aceste animale. Am început să călăresc și să citesc despre cai. Simțeam efectul benefic pe care interacțiunea cu caii o are asupra mea, asupra corpului și psihicului meu.Căutam metode prin care să-i pot ajuta pe copiii care aveau nevoie de terapie și astfel, întâmplător, am descoperit într-o seară cuvântul „hipoterapie”. Când am văzut despre ce este vorba, am știut că tot ceea ce făcusem până atunci a fost în sensul de a putea fi capabilă să fac asta. Acest cuvant întruchipa toate aspectele vieții mele profesionale : copiii, terapia și aducea alături de acestea și caii. Atunci am hotărât să aflu, să învăț și să practic această metodă.
Eu sunt o persoană căreia îi place siguranța. Bineînțeles, în limita în care poți avea control asupra acestui aspect. Nu fac lucruri după ureche, urăsc improvizațiile, cu toate că uneori sunt nevoită să le accept și nu-mi place să fac ceva ce nu știu sau nu înțeleg. Primul gând când am aflat de hipoterapie a fost să găsesc o modalitate de acreditare. Am căutat, la fel ca mulți alții o formare în țară, care să-mi ofere dreptul de a practica această metodă, dar nu am găsit. Și, spre deosebire de persoanele care cred că dacă vezi pe net câteva filme înseamnă că știi să faci ceva, eu am considerat că până nu învăț cum se practică această terapie, nu e cazul să pretind că asta fac.
Am găsit un centru de recuperare în Elveția, centru care avea și hipoterapia ca activitate. Am scris, am trimis informații despre mine și după un timp, am fost anunțată că mă pot primi, dar nu-mi pot oferi oficial acreditare pentru că nu era o perioadă în care se desfășurau cursuri de formare acolo. Am fost mulțumită și extrem de încântată să răspund ofertei lor de a petrece două săptămâni în centru, de a observa modul de lucru de acolo și de a primi răspuns la întrebările mele. Practic, a fost un curs fără diploma și sigur că asta a însemnat că trebuie să merg mai departe.
Anul următor, am fost în Portugalia, unde după o perioadă de instruire și lucru cu copii cu dizabilități, am primit acreditare pentru lucru și dresajul cailor de hipoterapie și pentru practicarea acestei metode în recuperarea persoanelor cu dizabilități.
După o perioadă în care am lucrat intens, mi-am dat seama că încă sunt lucruri pe care nu le cunosc. Erau momente în terapie în care ceva nu mergea și nu știam ce sau de ce. Acest lucru m-a determinat să merg mai departe. În primul rând să aflu ce nu funcționează, dar foarte important, să fiu sigură că nu greșesc.
Așa că, în anul următor, în Spania, am participat la primul curs de hipoterapie, susținut în Europa de către Asociația Americană de Hipoterapie - AHA. Într-un cuvânt, venise muntele la mine, pentru că aceasta era dorința mea: să fiu acreditată de forul superior, de cei care au cea mai mare experiență în practicarea acestei metode, de cei care au acreditat această metodă.
În urma acestui curs, multe din întrebările mele au primit răspuns, dar am aflat și că mai există un nivel, pentru specialiști. Așa că, în următorul an, am plecat în Statele Unite, unde după parcurgerea cursului de specializare, am susținut un examen, în urma căruia am fost înscrisă în lista terapeuților internaționali, acreditați AHA. În acel moment, eram una dintre primele patru persoane din Europa și singura din țară acreditate de AHA.
A fost pentru mine un moment foarte emoționant. Eram mândră de mine, fericită că am reusit, dar nu era destul. Vroiam să validez și în țara mea acestă activitate, îmi doream ca oamenii să știe despre beneficiile pe care le aduce acest tip de terapie persoanelor cărora le este adresată.Am început o lucrare de studii doctorale care are ca temă hipoterapia, lucrare înscrisă la Facultatea de Psihologie din București. Între timp, am avut o lucrare de cercetare în cadrul Academie Române, lucrare încheiată în 2015, ale căror rezultate arată efectul validat științific al terapiei cu ajutorul calului asupra copiilor cu dizabilități psiho-motrice.
;)
