O vorbă din popor spune că “fără picioare, nu mai avem cal”. Sănătatea acestui animal blând presupune o îngrijire atentă a copitelor în privinţa formei, structurii şi forţei acestora deoarece întreaga greutate de sute de kilograme se sprijină pe aceste suprafeţe mici.
Precursorul potcoavei a apărut în antichitate din nevoia şi dorinţa de a proteja copita cailor, luând titulatura de hipposandale.
Romanii şi grecii fabricau pentru cai încălţări din piele cu blacheuri metalice. Aceste încălţări aveau forma unei sandale, confecționat la început din iarbă țesută (soleae sparteae) apoi din piele și, în final, din metal (soleae ferreae). Ca și hipposandalele romane, acestea erau legate de picior cu o curea. Ulterior, s-au găsit alte metode de a le securiza fără a fi nevoie de curea. Mai jos se află diferite tipuri de hiposandale care au fost descoperite în diverse sit-uri arheologice de-a lungul vremii.
Călăreţii din Asia antică manufacturau pentru cai sandale din trestie sau chiar cizmuliţe de piele.
Potcoava, în forma pe care o cunoaştem în ziua de astăzi, a fost inventată în Europa în jurul anului 450 d.H. Încă din antichitate potcoavele erau privite ca talisman norocos, iar arta potcovăriei a fost complementară cu medicina veterinară pentru ca se ocupa de tratarea afecțiunilor legate de picioare.
Săpături arheologice au dat la iveală primele potcoave în zona celţilor, ceea ce arată ca aceştia le confecționau înaintea și în timpul ocupației romane. Caii care erau ţinuţi în zona de câmpie nu erau potcoviţi. In Bizanţ, potcoavele aveau o formă ascendentă, iar persanii şi turcii foloseau potcoave subţiri care se pretau şi terenului accidentat.
În anul 1000, în întreaga Europă se turnau potcoave din bronz cu orificii pentru cuie. În privinţa potcoavei moderne, această invenţie i se atribuie lui Oscar E. Brown care şi-a patentat produsul în anul 1892. 
;)
