O zi din viața unui hipoterapeut

Pentru a ne putea face o idee despre ce presupune munca unui hipoterapeut, dna Anca Bîlbă ne va descrie  cum se pregătește și cum decurge o zi de muncă din viața sa și totodată ne va destăinui și cea mai mare împlinire a sa în acest domeniu.

Cum arată o zi din viața dvs. de hipoterapeut?

Arată minunat. Este plină de emoție, de zâmbet, de încredere, de mesaj, de satisfacție, de realizări.
Sunt zile în care muncesc foarte mult și uneori foarte greu, dar niciodată nu-mi vine să spun că nu mai pot. Atunci, lângă copii nu simt nici oboseala, nici soarele prea puternic, nici frigul. Abia seara îmi dau seama cum au fost toate acestea în timpul zilei. La terapie mă conectez atât de puternic, încât în afara manejului nu mai văd nimic. Sunt acolo, lângă cal și lângă copil și-mi place tare mult!

Ziua începe cu verificarea terapiilor anterioare pentru fiecare copil programat și trasarea obiectivelor pentru ziua respectivă.  Urmează apoi alegerea echipamentului pentru cal și pentru copil, al exercițiilor. Completez fișele, fac observații acolo unde sunt, pregătesc materialale de lucru și mergem la manej. Îmi place ca înainte de a începe terapiile să vorbesc, să stau putin cu calul, să-l simt. Am nevoie să simt cum este, dacă este relaxat, daca este în regulă.
Urmează amplasarea centrelor de lucru în manej, stabilirea traseelor și…așteptăm copiii.

Fiecare terapie este diferită. Fiecare copil este diferit și așteptăm cuminți, de la fiecare în parte câte ceva. Și primim. De multe ori, copiii ne spun câte ceva cu inocența lor și acel “ceva” ne trezește la realitate pentru puțin timp și neaparat ne arată cât de simple sunt lucrurile, cât de curate și frumoase. Chiar și așa, când ceva e altfel….

De puține ori am sfârșit o ședință de terapie cu un sentiment de nemulțumire. Dar, sunt și ședințe din acestea. Urmăresc să fac fiecare copil să plece cu ceva nou de acolo și chiar dacă uneori rezultatele nu sunt atât de vizibile, eu știu să văd semnele care îmi arată că suntem pe drumul cel bun și mă bucur de drum. Nu doar de destinație.
Sunt zile pline de emoție. Asta pot să spun.

Care este cea mai mare împlinire a dvs în acest domeniu?

Aceasta este o întrebare grea pentru mine. Dacă ma refer la copii, împlinirile sunt foarte multe. Știu că dizabilitatea nu poate să dispară. Cel puțin nu la copiii cu care am lucrat până acum. Ceea ce-mi doresc este să pot ajuta copilul să devină cât mai funcțional și să aibă un nivel de adaptabilitate cât mai mare. Și atunci, orice progres reprezintă pentru mine o bucurie, o împlinire. Dar, în perioada aceasta de 6 ani de când lucrez cu copiii, mi-am făcut doua promisiuni. Nu știu de ce, dar așa am simțit. Și le-am împlinit pe amândouă. Unui copil cu care am lucrat i-am promis că la sfârșitul unei veri vom juca fotbal în manej și așa a fost. Și celuilalt, i-am promis că va alerga și el, în parc, la fel ca toți copiii. Și am reușit și asta. Acestea sunt deocamdată cele mai mari împliniri, dar sunt convinsă ca vor mai fi și altele.

Dacă mă refer la ceea ce am făcut în acest domeniu, lucrarea de cercetare de la Academia Română, mulțumirea profesorului coordonator la sfârșit, când a vazut rezultatele, aprecierile pe care le-am primit, reprezintă pentru mine cea mai mare realizare. Sper ca anul acesta să închei cu bine și lucrarea de doctorat și să pot merge mai departe cu proiectele pe care le-am început.