Prima școală de echitație în Transilvania: la început de drum, Voivodeni, județul Mureș

Prima școală de echitație în Transilvania: la început de drum, Voivodeni, județul Mureș

vineri, 28 octombrie 2016 01:11:37 Europe/Bucharest

„Este în curs de pregătire prima școală oficială de echitație în Transilvania, care se va deschide anul viitor, la Voivodeni pe domeniul Zichy. În momentul de față pe acest domeniu funcționează deja un centru de echitație, iar anul viitor intenționăm să deschidem școala profesională, cu o durată de 3 ani", a afirmat Jankovits Ferenc, unul dintre inițiatorii școlii.

În acest scop, în luna mai, la Voivodeni a fost semnat contractul de colaborare între școala de echitație Epona din Ungaria și Asociația Art Equest din Voivodeni în scopul înființării primei școli de echitație din Transilvania. "Este nevoie de înființarea unei școli profesionale pentru a reda strălucirea de odinioară a acestei profesii”, a declarat Jankovits Ferenc. În trecut erau organizate cursuri profesionale pentru potcovari, instructorii etc. Fondatorii școlii vor ca această tradiție să fie continuată în cadrul unui program școlar aprobat de ministerul educației, scopul urmărit fiind asigurarea unei educații, prin care călăreți din România vor putea concura cu succes la nivel internațional.

În dezvoltarea proiectului, Asociația Art Equest are ca partener școala de echitație Epona, care va acorda sprijin logistic și profesional și va asigura în prima fază instructorii. Programul de școlarizare are o durată de trei ani, începând de la clasa a IX-a, iar absolvenții pot participa la studii superioare la școala Epona în total finalizând un curs profesional de 6 ani. Momentan sunt în derulare procedeele de avizare și obținerea aprobării din partea ministerului de resort. Pentru ca în septembrie 2017 să fie începute cursurile, avizarea și obținerea aprobărilor necesare pentru școala profesională din Voivodeni trebuie finalizate până în luna mai 2017.

Între sponsorii proiectului se numără și familia Szentgyörgyi, care a primit în concesiune domeniul Zichy pentru 49 ani, punând la dispoziția proiectului terenul necesar.

Pe domeniul Zichy momentan funcționează un centru de echitație, unde se țin cursuri de călărie pentru copii, cu 9 cai, dintre care doi cai andaluzi, dintr-o rasă veche de 200 de ani, iar în continuu se nasc mânji. Instructorul este Jankovits Ferenc, care la rândul său a studiat la școala Epona. „Activitatea la Epona se desfășoară la nivel înalt, care se poate numi deja artă” – a afirmat Jankovits Ferenc.

Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii

Email